agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 795 .



precipitații
poetry [ ]
abstinență senină

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [emilian ]

2023-07-11  | [This text should be read in romana]    | 





la început dumnezeu a făcut centrul de primire urgenţe
pe vremea aia se chema triaj
centrul de primire urgenţe era netocmit şi gol
aşa că dumnezeu a adus un medic basarabean
apoi a despărţit lumina de întuneric
întunericul l-a numit gardă de noapte
luminii i-a zis heparină

totul se întâmpla cu amănuntul de parcă
un soldat îşi curăţa arma
băgam capul pe uşă săruʼ mâna se poate
asistentele medicale zâmbeau la fel
iar a venit cel ales
mai demult cineva făcuse o glumă
spunea că noi cei din presa scrisă suntem poporul ales
pentru că ţinem sabatul

priveam cum se umflă cafeaua-n ibric
inconştient recitam un pitic atât de mic făcea baie-ntr-un ibric
era poezia mea de alungat moartea
în timp ce asistentele se schimbau
se năşteau dezbateri aprinse
una spunea că fără zahăr cafeaua e mai tare
eu le demonstram că e doar un mit
citam cercetătorii britanici care făcuseră studii
despre energia stocată-n glucide

deschideam registrul de internări cu pioşenia
unui popă care deschide cartea sfântă
citeam în fracturi amputări colici renale
unul ÅŸi-a altoit vecinul cu barda
altul a adormit beat în căruţă şi calul a luat-o nălucă
(mult timp am crezut că a lua-o nălucă e ca şi cum
te-ai da de trei ori peste cap încercând să fii altceva
şi sfârşeşti să fii tu însuţi cu un guler cervical drept răsplată)
urcam pe secţii de parcă m-aş fi căţărat pe un vrej de fasole
care urma să fie prânzul
celor internaţi fără rude
când deschideam uşa salonului mă trăsnea în moalele capului
mirosul de nespălat
de parcă ar fi trăsnit în turla unei biserici

când fumam eram cel mai lucid
îmi dădeam voie să-mi aduc aminte
de orele de religie în care învăţasem că în a doua zi
dumnezeu a zis
să fie o tărie în mijlocul apelor
tăria a numit-o dumnezeu cer
rânjeam mă întrebam de când n-a mai coborât dumnezeu
pe pământ
să vadă ce se întâmplă în oameni
ar fi ştiut că tăria au numit-o crâşmarii komando
după aia cred c-a zis dumnezeu să se adune apele la un loc
să se arate uscatul şi uite-aşa
a apărut exsangvinarea

uneori lucrurile o luau razna
infirmierii grăbiţi se ciocneau între
ei de parcă s-ar fi ciocnit pahare la o pomenire
în tocul uşii se proptea medicul trezit din somn
chipul său era un fel de lampion în derivă la sfârşit
de an chinezesc
întreba scurt ce mi-aţi adus
asistentele se-nchinau ca la ieslea din betleem
vine acum un precipitat incomplet
medicul suduia pe ruseÅŸte
apoi îşi punea masca de om important

emile spunea fii atent la mine
tâmpiții ăştia sunt cei mai răi se bat cu pumnul în piept
că vor să moară
de fapt nu vor să lase pe alţii în locul lor
beau ca nişte porci apoi îşi aduc aminte de cele neterminate
se urcă pe unde apucă de parcă-ar conta
de la ce înălţime ţi-ai striga neputinţa
uite precipitatul ăsta s-a urcat pe reflectorul din gară
nemulţumit c-a fost dat afară
de la spălătoria auto unde muncea
şi-n loc să-i fericească pe terminalii de la oncologie moartea
a trebuit s-o facă pe nevasta îngrijorată

o singură dată am avut parte de-un precipitat mai de doamne-ajută
avea 26 de ani căzuse de pe un siloz cu borhot
niciun oscior nu mai rămăsese întreg
nevasta însărcinată ajunsese înaintea salvării
nu ştia dacă mai trăieşte sau nu
din lipsă de personal o infirmieră m-a rugat s-o ajut
să ascundă mortul
o oră întreagă am stat cu targa în magazia cu detergenţi
în timp ce pe holuri nevasta se făcea covrig de durere

ca să-mi fie bine şi să trăiesc mult pe pământ
m-am făcut complice
şi mi-a plăcut
am trecut peste
când medicul a făcut infarct în sala de operaţie şi în cădere
a secţionat aorta unei paciente fără picioare
când şefa anesteziei a trimis copilul cu peritonită acasă
pentru că mama nu ştia cât costă
o respiraţie
îmi imaginam că judecata de apoi e un joc
în care cineva te întreabă
ce ai lua cu tine dacă ai naufragia pe o insulă pustie
eu i-aş fi răspuns o pungă cu tutun englezesc şi o biblie
din care să rulez foiţe la nesfârşit

acum au trecut toate
dacă mă întrebi ce mai fac
îţi spun că şase zile pe săptămână arunc în aer porţile cerului
iar în a şaptea mă odihnesc














.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!