părea o cameră a memoriei

fără uși

fără ferestre

cineva se rupea de întreg

căutarea nu-și mai avea rostul

cea dintotdeauna se transferase în vis

nimeni acolo nu-i pretindea să se identifice

era egală cu sine

și

mai mult

totul se sfârșea într-un alt început

mirarea cea mare

că nu mai era nevoie să se umple vreun gol

niciun vânt nu mai sufla a regret

clipele curgeau

una după alta

discret

și-n discreția aceea

minune sau vis

izvorul se refăcea

niciun încălțat n-avea să-l mai tulbure