De m-aș mai naște-n nevăz,
nevăzut liliac
în zbor nocturn, ieșit platonic seara
din peșteră, tot te-aș simți,
iubire,
te-aș atinge ușor
cu urechile lungi pe burtă,
la acrobația
unghiurilor noastre
făcute în zbor

Ți-aș plonja drept
în auz versuri
la palpitul aripilor
ramificate-n sângerările
plutirii spre tine de zor

Cu totul altfel,
prin intuiție
compozitor de forme
abstracte în bezne,
nevăzul meu ți-ar surprinde
infinetizimal
ochilor tăi goi
sclipirile de drag,
de dor

Ondulările iuți ale tale
aduc a mișcările
drepnelei
repezită-n volute
până sub nori
fără istov

Sângerări, hrană dinamică
în vene sporite,
bătăile tale de inimă
îndrăgostită
vor fi mai rapide
decât la mamifere terestre,
decât la ghepard
și decât la șoimul pelerin

Te voi primi tare-n timpan —
tot mai aproape
de cele 1001 de zbateri iuți
cardiace pe minut la colibri
atunci când ne vom și
poetic reacupla
atârnați acasă
verticali
de toți pereții posibili
și imposibili

Din cârja aripilor
târâte-n extaz în lut și pe stâncă
vom inscripționa suprafețe străvechi
ca viitorimea
să le adauge
artei troglodiților
din Neanderthal

Atunci când prezentul
trădătorilor naturii-mame,
vânzători bipezi de iluzii
va începe să fie pe ducă
noi, cei doi lilieci vorbitori
îi vom înnoi pe cei buni
fără ochi, fără orizontul
ciocnirilor văzute,
mai buni și mai îngăduitori