ploaia deschide brazde adânci,
râul îi bea apa

bucuria aia a ta născătoare de îngeri
se pierde pe cărarea nopții,
se amestecă cu ploaia,
întunericul înaintează, își dublează întunericul,
simți aripile unei păsări pe umeri

în labirintul întunecat al nopții totul se destramă
îngropat în propria umbră,
umbră în mijlocul umbrei tale,
corp în mijlocul corpului tău.

numeri eternități,
o mână cunoscând o altă piele,
aripile-ți urcă în căutarea altui corp

plouă rece și inegal
ca un anumit lucru care te minte,
ca o mare dorință care te minte,
ca o șoaptă care uită de tine când crește