nu întreba inutil
de ce nu-s aprinse felinarele
secolul se stinge încet
zdrumicat în tumori obscene
venele sunt aruncătoare de cuțite
titrate de orizonturi

cutremurul înghețat al inimii
acesta este viforul perfect pentru privilegiu
de-a asculta pulsul ultimului zeu
pe care l-am locuit
vocea dintâi pe care-o uitasem
până mi-a lăsat-o în poartă
un copil cu visul în geană

lumina și-a strecurat carnea
sub o cascadă plină
de oameni
tastatura pe care dansez nu
mă scoate din cușcă
definitiv
negura conspiră
scurmă tuneluri în gleznă
traversează oști antice
și prezente
același război nesfârșit duc în talpă
orbii soldați
proslăvesc moartea ce-i duce
în piepturi
fără nume și cruce

abandonul privirii cântec de clopot albastru
extazul ascunde

memoria sinucigașă
ieșea agale din valuri regurgitată
de lună prea nouă
pentru dinții de lapte ai sorții
odată nopțile ne iubeau
dar le-am smuls epoleții odihnei
și-am aprins felinarele

ochii noștri nu-și pot privi în față
culoarea de fiară