Trezindu-mă din visare
m-am înapoiat mie,
şi parcă mi-era ciudă
că se întrerupsese firul
cataleptic al visului
şi trezirea a devenit astfel
un fel de chin asurzitor
al trupului,
al sufletului,
şi iar mi-era ciudă
pe pietre, pe munţi, pe râuri,
cum pot sta aşa,
mii de ani fără să le pese
de dragoste,
de tulburarea gândului,
de zgomotul oaselor,

Şi mi-am zis că
mult mai bine mi-ar fi
să nu mai stau
în mijlocul trezirii tristeţii
şi să mă îngân
definitiv
cu firul ierbii,
cu firul neantului,
doar aşa,
să pot privi planeta
cu lutul rece
înconjurându-mă !