Când săbii ies de stele din haosului teacă
Şi-mpung în cerul nostru se-ntâmplă sfânta crimă
A clipei fără moarte în a privirii scrimă
Şi graiu-n nemurire spre a tăcea se-neacă.
Citesc deasupra taine în drumuri sacre printre,
În frica lumânării iubire-i să le scriu
Să las din piept în mână în foaie zbor să intre
Din nunta de deasupra cu vorbe de sicriu.
În noapte ţipă aprig spre gând o cucuvea
Şi-mi amintesc că morţii născute căi sunt date
Ce s-a ivit din haos lumină a avea
La Dumnezeu acasă cu linişte udate.
Ferestrele tăcerii deschise-s către ape
În ochii care noaptea-s făcuţi de van să scape