și-a zis ridică-te
mă aflam într-un alb impecabil
și-a venit ea să mă scrie
observație cu observație
de când mă aflam aici
să fie ani buni
sanatoriul de cuvinte avea un cult
pentru igiena acestora
frecventam nopți somnambule
mă aruncam în spațiul artistic
de oriunde mă aflam
cu dorința de-a mira oamenii
poezia la terapie intensivă
singură
strălucea aidoma blocului operator
leduri puternice
concentrate asupra
ce e trupul
o sacoșă în care ții sufletul
îl porți prin toate piețele
și simți că vine toamna
degeaba ești copil înăuntru
te bucuri prostește de aroma perelor prunelor
merelor învelite în ispite convingătoare
totul putrezește după o vreme
prea mult alb
îmi apasă mușchiul inimii
parcă mă văd mâncând zăpadă
mă îndepărtez ușor de voi
o navă spațială din sentimente
mă apropii prea mult de cei aproape uitați
o mână mi se așază cuminte pe frunte