Câteodată omulețul roșu de la stop
joacă step.
Mi se întâmplă asta o dată la trei depresii. Atunci,
țintuit la pat cum sunt, îmi vine să mă duc
să propovăduiesc binele în lume,
să încurajez oamenii care au nevoie să fie încurajați
strângând pumnii până ce degetele spirale trec prin palme.

Doldora de amintiri vechi, de amintiri false sau de așteptările alea nenorocite
le proiectez pe tavanul care a coborât la o respirație distanță de mine.
Și văd foarte bine reclamele în care se arată fericirea în cuplu
odată cu deranjamente gastrointestinale, odată cu îmbătrânirea,
odată cu cea mai banală pastă de dinți,
odată cu accidente grave ce aștern bolnavul într-o pădure de perfuzii
cu fructe pentru vene ascunse în picături lente sau rapide (depinde cum țin inima
pe pernă).
Atunci simt atâta fericire sub cearceaful de o tonă încât mișc alte picioare decât ale mele,
picioarele alea cu bătături roșiatice dar nenorocit de fericite
că va avea cine să le îngrijească.

În tot acest timp tot
interiorul îmi este roșu și taurul cosmic galopează spre mine la infinit
prin spiralele degetelor cu care bat darabana în inimă,
desigur prin alte brațe decât stâlpii mei doborâți de furtună.