lumea în care
tramvaiele nu acoperă
glasul omului
de-abia te-ai trezit și nerăbdarea
deschide subit lacăte

un clopot înmiresmează locul
și timpul se dilată

ne facem pașii mici
șederea cât mai aproape

ar zice unii:
uite-i și pe-ăștia
cu mirosul de ciorbă și mere coapte
vorbind în dialecte
murdari de pământ amestecați robii!
e cineva care să-i priceapă?

ecoul s-ar pierde undeva
poate printre șinele ruginite horcăind
în înverșunarea de a fi călcate
de a călca

atunci din dreptul umerilor noștri ar crește
linia invizibilă aproape casnică puntea înfricoșătoare peste

durdulii în veșminte înflorate
ne-am vedea în continuare de ale noastre
găzduind starea
clipa în care dintr-un fotoliu verde deschizi imaginar o fereastră
înțelegi ce mică e distanța
dintre vis și realitate


(sârguincioși ne așezăm la masă.)