ca o coajă
gândul mai senin mă îmbracă
și chiar de clipesc,
stelele nu mă întreabă
nici eu nu ating limba lor aurie de ceasornic măturând timpul
se cuvine un itinerar
paznicul stinge lumina
cu bucuria că ne ținem în brațe somnul
noi veghem slove prinse de troița de la răscruce
omul coboară
Sfântul rămâne aninat de o coajă
un arbore se dezbrăcă în grabă
modific traiectoria