Cum să încep?
Îmi este străin…
Să vorbesc despre mine
Cu tine?
Când tot ce fac este
Să vorbesc despre tine
Cu mine.
Da, cu mine
Dar întrucât în cărți e poetic
În realitate e singuratic.

Fiindcă cu mine
Ești ferită de oameni
Oameni frumoși sau urâți
Oameni umani sau inumani
Căci cu mine
Ești păstrată într-un glob
Un glob de cristal
Iar în acest glob ideal
Într-o viață efemeră
Pe tine eu te țin veșnic vie.

Și te văd... mă aștepți
Mă privești și ai răbdare
Să îmi izolez rațiunea
Și să îmi desfund sufletul
Tu îmi ceri să inspir
Eu îmi doresc să expir
Inspir iubire, expir calvar
Inspir euforie, expir tortură
Inspir nostalgie, expir melancolie
Repaus, căci mă lupt să răsuflu.

Vreau să îmi înțelegi sufletul,
Fără să îl murdăresc pe al tău
Vreau să îmi cunoști inima
Fără să o tulbur pe a ta
Mai vrei să vorbesc despre mine?
Sau să mă opresc acum și aici?
Ia o pauză, sunt aici să aștept
Momentul în care vei realiza
Că tu ești singura cauză
A tuturor efectelor mele.

Cauza ești numai tu
Efectele sunt părți din mine
Iubirea, răbdarea și empatia
Anxietatea, panica și mania
O parte pură, alta nevrotică
M-ai lăsat într-un conflict
Sunt într-un total labirint
Cum poate o făptură ca mine
Să fie lumină pentru toți
Și complet întuneric pentru sine?