în noaptea omenirii, fără şagă
spinarea umbrei taina ta o cară
cum de exişti ca fumul din ţigară
mă tot întreb, veghind, femeie dragă.

din nefiinţă îngeri te strigară
să-ţi pui veşmânt de lut din coasta-ntreagă
în gât cu Măr păcatul să mă dreagă
şi imnul să-mi aşez la popă-n nară.

înfigi lumină în văzduh cu ploaie
deasupra rămăşiţelor de-omăt
tu, Zburătoare visul ce-nvăpaie.

îmi dai fiori ca viaţa să-mi îmbăt
din ou povestea iese în odaie
răpus e zmeul de Frumosul Făt.