Enigma ta ridică văl în soare
Şi nimiceşte raza grea din lună
Tumult al vieţii vajnic se adună
Dar nelumina ta tăcerii doare.

Şi adevăr fiind pe cât minciună
Cu veşnicia clipei fac prinsoare
Un lup beteag în urlet să coboare
Să fie iarna praf pe vânt să spună.

Şi în secunda care-n Măr se naşte
Păcătuind licori pe al meu gât
Te-am tăinuit să-mi fii iubită-n moaşte.

Şi ţi-este vraja beată pe atât
Că nici răsad de lume nu cunoaşte
De te cioplesc în chip de stea încât.