cine iubește și lasă
dumnezeu să-i dea pedeapsă
cu fața spre adevăr stau,
ilincă
iar eu cu fața spre cer, mihaie
și zilele-s la fel în cocioaba de icoane
și spiritele celor de la poale vin să ne dea târcoale
cu păcate și cu sânge
ne îmbie spre săruturi voluptuoase
de crucifix
nimicul meu din piept
n-o să mi-l ia nimeni
cât s-a luptat dumnezeu
să mi-l dea
o liniște de câine mut,
cu mătura în mână
o față palidă, de monstru
hrănită cu lumină.
stai în poala mea, vino să trăiești iubirea
să te strâng în palme
ca pe-o caisă fragedă
să fugim cu trenul
să nu știe starețul
vino să mă mângăi
după ură
să stăm iarăși triști
după fericire
ne-am făcut mari, mihaie
ochii să îi curățăm
de plăceri deșarte
ilinca s-a predat
unei povești cu final de poezie
în care doar îngerii mai șoptesc
și sparg oglinzi
la lumina lumânării