A verdelui copilărie cerne
Grădinilor în piscul ei petală
Se joacă teatrul de culori ce spală
Privirea pân* la glăsuiri eterne.

Corole beau pocalul plin cu fală
Pe drum frumos ce-n ochi ni se aşterne
Şi văzul doarme în divine perne
De floare-n nemurit şezând egală.

Eu oglindindu-mi sufletul în dânsa
Juneţii ei pe gură şoapte-mi cresc
Iar cerul a udat-o-n dans firesc
La sânu-i norul când a râde plâns-a.

În faţa ei aplec închinăciune,
Zeiţă ce urâtul îl răpune...