un zid electrificat și câinii care latră la garduri.
cofeină depresie și electroșocuri.

și mai multă dezorientare în ambianță.
cineva îmi susține corpul.

cum traversezi dintr-un loc în altul
fără să te miști.

când a aterizat persevearance pe marte eram acolo
în fața laptop-ului în noaptea geroasă de februarie.
fața mea era un ecran alb negru acoperit de praf.

l-am privit ca pe un fake news
deși știu că în lume se întâmplă și lucuri bune.

de exemplu îmi iau capul în tâmple și mă gândesc la dragoste.
frica începe să dispară.

sunt pe același sector de drum de când m-am născut.

merg pe o stradă pustie
încerc să trec dincolo de zid
dar câinii sunt acolo și latră.

nu știu să mă deplasez ca electronii prin ceva solid
prin ceva care conduce căldura departe
de autodistrugere și moarte.

obsedată lumea se împrăștie în capul meu.
eu o ascult ca pe o rapsodie.

bucuria e un obiect fragil pe care
îl scap tot timpul din mâini.
fericirea ceva abstract.
moartea mai concretă.

trebuie doar să ating zidul și să traversez
dintr-un loc în altul.
fără să mă mișc.

cineva îmi susține corpul.