în acea zi hamas declanșase sfârșitul
numele de cod aici începe sfârșitul
începusem să văd gări aeroporturi universități închise
oameni prăbușiți pe străzi ca după hiroshima
la întrebarea medicilor cine ești tu
le-am răspuns ea este eu și brusc din transcendent
telefonul sfântului paisie aghioritul a gonit în neagră
prăpastie și fără de capăt demonii ce-mi voiau sufletul
nu mai exista timp spațiu stare de veghe ori vis
totul fusese
și-n acele o sută de secunde fără tine
mi s-au înțepenit mâinile
statuie deveniseră picioarele și de neridicat
cu macaraua iluziei despre fericire
nimeni nu poate vorbi congruent despre fericire
nici măcar tu când nu ești sigură cât voi mai trăi
mi se împăienjeniseră ochii urechile captau
muzica sferelor și un fel de vaiet cosmic
ai înțeles bine starea de a fi om viu este profund tragică
și nu-ți prea vine s-o trăiești ca și moartea prea devreme
foarte târziu
era într-o noapte după miezonoptică
în peștera sfintei teodora de la sihla
l-am înțeles pe verlaine
o pasăre dumnezeiască își avea sălașul acolo
a zburat din cuib și m-a lovit cu aripile peste față
a făcut mai multe ocoluri deasupra mea și verlaine surâdea fericit
în acele o sută de secunde fără tine de câte ori a dat din aripi
dumnezeiasca pasăre cu pene de aur moi intangibile pentru muritori
pentru profani ca și pentru oameni sacri în peștera sfintei teodora de la sihla
verlaine surâdea fericit monahii nu- și terminaseră canonul de metanii
și oricum cei mai sporiți nu aveau timp de viața altora
trăind în alte dimensiuni o viziune a treptelor rugăciunii printre munți
unde sfântul paisie aghioritul dăduse un telefon transcendentului
gonind demonii din viața mea deluroasă și spunându-mi că ai să vii
de mult nu mai urmăream știrile nu mai citeam ziarele totul breaknews
era numai despre tine din tot ceea ce inconștientul colectiv îmi dăruise
felul tău de a mă pipăi cu degetele pianine rar și cu un fel de căldură umană
căreia în facere i s-a spus femeie apoi am aflat
hamas și netanyahu începuseră negocierile nimeni nu dă cu pumnul
în masa de pe care se împarte pîinea durerii și se bea apa întristării
dintr-o ulcică de lut te-am zărit cum mă vezi murind eram în sicriu
mă așezaseră pe verticală începuseși să te teleportezi în timpul mort al vieții mele
ai intrat în sicriu mi te-ai așezat alături dispăruse orice formă de ironie
care să rupă lopețile groparilor pe scânduri negeluite
shakespeare repeta de unul singur romeo și julieta
erai îmbrăcată-n rochie albă și aveai mâini translucide
nu putem locui printre oase ai spus să ieșim unde ne e locul
două mâini nevăzute ne-au scos din sicriul adus în lumină în formă de X
atât de mult ne iubea lumea în ziua în care s-a născut shakespeare
demonii au plecat definitiv din viața mea
ai trecut prin mine cum trec uneori planetele unele prin altele
și se aliniază devenind stele fixe și gemene
și nu există moarte