e un petic de pădure ferit
la marginea orașului unde
printre ramurile copacilor se strecoară
un oftat prelung
mare
cât lumea prinsă cu lacăt

acolo toți bărbații îmbrăcați cu pantaloni army
curea zdravănă de piele, tricou închis la culoare
și bocanci profund masculini
vin zilnic cu lopțile în spate
și sapă

mușchii li se flexează nărăvași în corp
primind câte o frunză ca oaspete
și lăsând-o să alunece prin intestine
apoi să iasă afară și să alunece pe corpul transpirat
care tot sapă

și sapă
cu multă forță și dăruire
până când copacii mijesc ochii
albi
de culoarea unei sperme interzise

și tot sapă
și își lasă ochii să dea pe-afară de lacrimi
până când gropile
sunt pline.

lopata pică istovită la picioarele lor
și ca niște copii certați de părinți
își îngroapă tot corpul
în lichidul sărat
și adorm
în miezul zilei
cuibăriți și liberi
în cel mai frumos vis