azi nu l-am mai auzit pe dumnezeu, am căzut curentul,

s-au oprit electrocaznicele cu trei octave odată cu

neliniștitorul glas al lui tom waits împrumutat unui aspirator

gorenje și tot nu l-am mai auzit.

pe dumnezeu.

m-am adresat unui duhovnic de lux, cinci cruci,

despre care știam că de două ori pe an așteaptă

poștalionul și atât, (gurile rele spun că de fapt își răspunde singur

și mai e și foarte leneș și ușor agramat),

la plecare mi-a urat FORȚA STEAUA,

în pădurea cu alune aveau casă doi pitici.

am înțeles, dragostea se face-n minim doi

e secret că-al doilea e strigoi

îi doresc să nu moară niciodată

de singurătate.

atâta dezinformare în lumea asta rea...

lăsat singur pe mal în crucea nopții mă înțeapă în tălpi

oscioare ale unui dumnezeu mai mic,

(răpus și el de o septicemie netratată) pentru a mă

familiariza cu durerea.

jucăuș, îi prind iadeșul de o toartă și aștept pe unul cu

aceleași sintome, ca pe vremuri, când îmi doream un frate

numai ca să am cu cine mă da pe balansoar.

azi nu l-am mai auzit pe dumnezeu, se făcea

că nici lui nu îi venea să creadă cât poate fi de mare