Tu-mi umpli infinitul cu ființa ta întreagă,
Cu flamboiante arderi pe templul tău aprinse,
Care-au distrus capcana ce ne-aștepta dulceagă
Și-astfel aleanul nostru definitiv învinse.

Întemnițat de doruri, ți-am adulat făptura
Ce-o căutam zadarnic sfârșit de disperare,
Dar când pierdui speranța, norocu-a frânt tortura,
Căci mi-ai ieșit în cale, tu stea strălucitoare !

De-atunci văd altfel lumea: mai sacră-i primăvara,
Tresar când văd cocorii și plâng când cucii cântă.
Amurgurile toate îmi par că-mi sunt comoara,
Fluturi zburând prin iriși îmi par icoană sfântă...

Din zgurile durerii crescură crini de aur,
Vibrările stelare le-aud drept simfonie
Și tot ce ne-nconjoară mi-a devenit tezaur,
Convins că-aceste taine se datoresc doar ție !

Glen Ellyn, 25 mai 2024