poezia luminii renăscută din ruine,
este ca simfonia care n-are cusur,
noi orizonturi deschide pentru tine,
să cuprinzi cu mintea fermecatul azur.

se odihnește timpul pe umerii mei,
fragili, precum un covor de petale,
trăirile mele au cerul ca temei,
mi-a construit o scară din cristale.

urc mereu, nu privesc spre trecut,
în el se odihnesc amintiri sublime,
ani de încântare mai am de petrecut,
vreau cumva să vindec nebune clime.

am pentru lume visuri, o mulțime,
luceferi și stele vor ști să le anime.