de ceva timp
o moarte trecută prin școala vieții
mi-a învățat obiceiul
și se ține de mine
ca cerșetorii din cimitir
care-au prins șmecheria:
nu cer pomană când intri
să îngrijești vreun mormânt
întotdeauna când ieși
stau cu mâna întinsă
pentru că puți a durere și frică
iar asta te face mai darnic

degeaba fredonez cu mințile rătăcite
morții cu viața eternă
viii cu cea de tavernă
degeaba mă mint că și ceasul stat
arată ora exactă
de două ori într-o zi

așa cum se poate
ca ceea ce scriu să fie
ultima sistolă
la fel de bine se poate
să prind 92
ca alice munro
suficient să mă facă
să copilesc rugăciuni
deși anotimpul prielnic
a cam trecut

și pentru că sufletul
punctual
iese din trup după moarte
doar sâmbăta
m-am hotărât să cedez altora
iertarea de care-aș avea parte
când săvârșesc fapte bune
ori le săvârșesc alții
pentru sufletul meu