Fereastra prin care privesc în afară din mine
Propune altfel de perspective decât cele ce
Îmi cresc orizontul interior ca deschideri.

Peisajul pe care îl privesc prin ea este
Întotdeauna altfel decât peisajul privirilor
Pe care așteaptă să le descopere privirea mea.

Aceea cu care mă uit pentru a vedea.

Ceea ce este dincolo de fereastră este uitarea
Care mă privește dinainte de a trece prin ea.

Este ceea ce este în ochiul care privește
În trupul privirii cuprins de întinderea sa.

Ceea ce privesc nu este vederea privirii,
Ci este ceea ce aștept ca privirea să vadă.

E fereastra care îmi constrânge desăvârșirea
Privirii asemenea orizontului în care
Își risipește din sine izvorul.

Privirea care comportă vederi
În înafara și înăuntru ei.

Privirea ce dansează între mine ca mine
Și mine ca celălalt. Culori, gust și miros
De dimensiuni necuprins de înființătoare.

E acel a fi înăuntru și a fi înafara care rămâne
Dincolo de a fi lumină, timp și de spațiu.

Care este pentru că devine din sine.

Privirea cu care privesc prin fereastră,
Întrebarea ce generează feluri de a vedea,
Este despre ceea ce trebuie să fie căutarea
Care se întinde din sine spre a se înstela.

Imaginea din fereastră, împodobită cu profunzimi
Interioare, încordate, frământate de întrebări
Care de-a lungul imaginilor din interior
Încadrează ferestre ca alternative
De goluri căutătoare de stea.