Topeşte vara plumbul din tristeţe
Ca-n aur pe obraz să se prefacă
De ploi copile-n teatrul tot e joacă
Le bea văzduhul, tina-n zloată-nveţe.

În noapte nori din frunţi de cer când pleacă
Se naşte umbra-n tainelor poveţe
Tăcerile, mereu ce sunt isteţe
Înţelepciunea scot din lunii teacă.

Şi simt în mine clipa la statuie
Spre a deprinde neclintit nărav
Din piatră aburul veciei suie.

Secunda cel Divin spălând grozav
Femeie-mi eşti pe stâncă flăcăruie
Eu îţi sunt apa ce o stinge grav.