nici un sunet dincoace de fereastră; dincolo,
legănatul blînd al castanilor în ulcica de noxe.

balanța umerilor tăi, ușor înclinată deasupra pervazului, unde
dîra unei replici adormite se înfoaie în flacăra chibritului,
în replică, un clinchet, o-nvîrtoșată ventuză pe obraz.

bruma de poezie din așternuturi biciuiește
firișoarele de lumină furișate printre draperii.
tu poate știi: cînd te pîndesc curios, toropiți,
porumbeii casei pornesc să ciugulească pereții.

ce vor pricepe din noi, obrăjor,
cînd ne vor descoperi încremeniți
în molozul acestui vis interbelic?
ce-or să îndruge despre
degetele aninate de chiștoace,
jucîndu-și dorul de ducă?

a ta către a mea,
a mea către a ta
fățucă de năucă.