je t’aime, mă tem
ca în incestul lumii cu propria imagine, mai mică, mai tînără
firavă, afectată de boala fluturelui, că poți să-i iei sclipirea aripilor cu o atingere
o mîngîiere și apoi fumezi o țigară după asta și îți apar pe mîini mănușile lui casal

sau eventual boala vikingilor, cea de care suferă cei care își traumatizează palmele
cum mi se întîmplă mie, ca mîinile unui sculptor care după ce au atins chipul tău
îl împrumută oricărei pietre, oricărui foc

stau cu anna varney în brațe și îi sărut celulele moarte din dragoste
ca un incest cu propria mea viață,
sunt robinson pe insula nefericirii & disperării, insula fără fluturi
aici toate bolile au numele tău și iadul, de asemenea

și mai e sindromul münchausen, de care mă feresc cel mai tare
pentru că am impresia că mă trag de păr și mă salvez singur de la înec
dar mă înec și mai adînc în tine, mă înec pînă la marginea universului
ca un astronaut plecat în cosmos să-și găseasca extraterestra potrivită

je t’aime, mă tem
sunt alienat și tu ești extraterestra mea
și încă iubesc pînă la moarte copilul din mine, în acest l’inceste du monde
eu cu tine ca frate și soră pe viață, eu cu tine de mînă înălțînd zmeul iubirii

eu cu tine ca în incestul dintre om și propriile-i himere
eu cu tine într-un sicriu ca o barcă.