Noaptea plutește ca un voal de mătase,
Lunecă frântă și-odihnește pe case;
Tăcerea vibrează-n suspin de vioară
Și luna-i oglindă cu chip de fecioară.

Stele timide se adună în salbă,
Doi ochi însetați parc-ar vrea să le soarbă –
Și la mansardă, în aprinsă fereastră,
Mai freamătă stins doar o umbră sihastră.

Vântul valsează printre ramuri ușoare,
Frunze sărută, le îndeamnă să zboare,
Iar greieri se-aud ca un cântec de leagăn
Și vraja animă lunaticul cearcăn.

Duios își întinde eșarfa ei fină
Pe firul de apă din stea hialină
Și, peste cărarea ce duce spre luncă,
Hipnotice raze lumină aruncă.

E numai o tainică, blândă-adiere,
Apoi... nemișcare, se-așterne tăcere;
Pământul respiră încet și visează,
Toți dorm și dorm toate, doar luna veghează.

2023