Iubito, tu, a florilor grăire
Pe sânii tăi sărutul mi se lasă
În ochii tăi îmi este-n văz acasă
Lumina în priviri să mi se-nşire.

Un aer blând în pieptul tău apasă
Respiri doar păsări albe în menire
Pe sub cuvântul ce îl naşti să mire
Să mă mai uite clipa cea de Coasă.

Sub luna-n galben ca de gelozie
Misterul tău în mine creşte crud
Şi nopţii de păcate-n noi azi i e.

În şoapta cea de patimă ce-aud
E de a ta întreagă poezie
Şi nu mai umblu de morminte ud.