nu credeam sa mor a-nvața odată
veșnic înmăntiat în credeam
în învățul care dintr’o dată
se despică unui râu și
unei mări
fără ape
doar cu sublime drumuri de moarte
lăsand albiile
la început
mai demult mai mult
decât a învăța a rosti veșnic
același cuvânt
care’n traiectoria sa
își atinge trupul
într’o cochilie a poemului
ce nu mai moare

iar steaua
cea a singurătății
privită
se depărtează de moarte
de poem