oamenii aceștia care ard întunericul din materie să facă lumină
nu sunt ca mine, eu pun lumina în sobă și aprind țigară de la țigară
să fac întuneric mai gros

sunt ca o umbră crescută sub o fruză și știu că vine iarna după ciori
că par mai negre acum, camioanele mai luminoase
cum se duc ele înspre întuneric mă voi duce și eu

pun din otrava vieții în pahar și-l dau peste cap să mai fac loc unui zîmbet
pe care îl împărțim ca pe o pătură sub care ne încălzim și ne iubim
chiar dacă te temi că aduci pe pielea ta întunericul rece al nopților de iarnă

nu ne trebuie prea mult, tu să fii femeie luminoasă, eu bărbat de întuneric
să ne iubim, să învățăm o piatră să facă miere, să facem luna să îți curgă pe față
ca rimelul după o noapte de dragoste

să ne jucăm de-a v-ați ascunselea cu moartea, să adormim florile cu povești
și să le-ascultăm visele cînd suspină în somn