și sunt oameni care mănîncă din alți oameni
eu am darul de a mă arunca în lume și lumea nu mă prinde
uneori, rar, mă poartă o femeie la ureche sau la gît
și scoate o sticlă de vin rubiniu dintre sîni
să picteze flăcările răsăritului care poartă ciorapi de damă
și îi scoate cum s-ar da în spectacol

sunt oameni care își cîștigă pîinea trăgînd în alți oameni
iar alții sunt ca niște țărani care întorc banii cu furca
mie nu mi-e frică de moarte că nu știe nimic despre mine
dacă începe exodul lunar al ființelor noastre
eu urc în ultima barcă să mă bucur mai tare de dragoste
cînd îți gem sînii și vor atingeri ca planetele care vor oameni

pe mine iubirea mă ține în foame și scuip în ochii supți ai nopții.