restaurantul omului sărac e conserva cu fasole
mîncată la o sută de metri înălțime cu o bucată de pîine
în timp ce se gîndește la familia lui, la fetița lui care mîine merge la școală
și are nevoie de bluză, de fustă nouă, și cum dă el prin conservă
cu lingura de unică folosință scapă și o lacrimă de unică folosință

că știe că a cumpărat conserva de fasole că e mai ieftină
decît un fluture care ți se așază pe mînă, cu aripi albastre și cînd zboară
îți lasă amintiri din viața bogaților dar tu locuiești în conserva ta
și fetița ta are mîine aripi noi și poate să zboare la școală

și acum poți să-ți aprinzi o țigară și să-ți întinzi picioarele umflate
de muncă, poți chiar să desfaci o bere și să iei o gură mare apoi să rîgîi
a fasole cu cîrnați, că stai în hotelul vieții tale cît ești în vacanță
cu o conservă de fasole cu afumătură sau cîrnați

stai la o sută de metri înălțime și fumezi și ești ca un poet sătul și el
cu fasole, te gîndești că fetițele au aripi de fluturi dar tu nu mai ai
și e multă poezie pînă jos, te gîndești ce treabă și asta, au fasole la conservă
ai o mie de restaurante la conservă, dar nu dragoste

căderea nu e la conservă, durerea nu e la conservă, iubirea nicidecum
mai tragi un fum din țigară și cînd sufli, spui așa, apatic, nici poezia.