Din barba albă au început să îmi migreze păsări
Ca de pe stânca înaltă din marginea oceanului.

Își părăseau alături de pui cuiburile și plecau
Spre orizonturi în care, cu cât se îndepărtau,
Umbre li se întindeau și deveneau mai mari
Și odată cu ele, în privire, ca o imagine,
Umbra trupului lor pe care-o priveam.

Din barba mea albă plecau fluturi
Din viermii cărora le crescuseră scuturi
Ca aripi pe care le întindeau spre a cuprinde
Aerul ce, de fiece dată atunci când cad înainte,
Se adună ca pârâie în râuri și devin fluvii
Ale înnămolitelor delte pline de stufuri.

Eu, însă, le striveam cu o bătaie de palme
ÃŽntreaga lor nemurire instinctiv
Ca dintr-o oarecare visare.