Acum plâng purecii de pe copii adormiți
ca asupra unei mese cu bunâtãți nepermise;
ca viermele pierdut în labirintul mãrului... cu ramurile lui
plânse de rãșinã.
Plâng ploile peste geamul bãrbatului
plecat în schimbul trei sã își hrãneascã
familia...
și soția lui plânge de griji...
care rãmân mute și zâmbesc.
Purecii plâng și se scarpinã de o întrebare retoricã
Asta e eternitatea?