parcă mai ieri îl întâlneam o dată pe săptămână și de vreo câteva ori pe an
eu avea pe vremea aceea motocicletă și o melancolie ca un gât de lebădă alb

ultima oară râdea
ploua
și eu spunea cu zâmbetul tras peste urechi că zeul își marchează teritoriul
iar noi vom crește mari și înalți și verzi ca brazii

apoi cafeaua ne-a sărutat de adio cu buzele ei calde și amare
în barul în care eu îmi povestea că tu se face din zi în zi mai frumoasă
la geamul ei cu perdele roz din cămin tot mai suplă în spatele lor
aproape ca o seringă de câteva miligrame și unică folosință

*****

nu o să-l uit niciodată la facultate cum delira la bețiile acelea
cum striga împotriva războiului și vântului și restanțelor
la care venea fie cu părul prins în clame și ascuns sub cămașă
fie cu mine

ce timpuri ce timpuri ce timp

unde sunt berile cu 0% amintiri unde femeile acelea imposibil de îmbrățișat
pentru care umbrele noastre însângerau soarele tremurând preț de o cădere timidă pe coapse

******

apoi noaptea sau ziua sau inima aceea cu dinții în măduva spinării

eu a spus lucrurilor pe nume întâia oară
teribil și îngrozitor a spus
când aproape să își muște limba a mușcat din greșeală cuvintele

nu pot uita scaunele acelea rămase dintr-o dată nemișcate pe locurile lor

atunci am realizat firea sa profund poetică
și faptul că cineva îmi apăsa cu violență tâmpla
una dintre mâinile mele

*****

eu îi recomandă în locul inimii aceeași frunză și tu îi pari cea mai tristă fată
care a fumat vreodată kent 8 în parcul ăsta cu ochii mari și verzi
ca o frunză crudă de canabis
eu și tu se iubesc tare mult încă deși au un sentiment al tragicului
aproape perpendicular pe tâmplele amândurora
ca în poveștile de dragoste citite mai ales în copilăria mea

(când stau față în față eu și tu își țin din facultate inimile în partea dreaptă)

însă eu nu crede deloc în destin și poartă tot timpul un pachet de țigări în buzunarele mele
care îi ține loc de ghicit în palma mea și a ta exclusiv
uite îmi și zicea eu când îi reproșam că fumează prea mult
dacă maya este fum peste o altă realitate
țigarea e un fel de negare a negației și îl poți vedea pe Dumnezeu prin
găurile lăsate de cancer în plămân

verde de paris sau albastru de sinucidere

*****

vederea lor în parc îmi păru astăzi cum nu se poate mai dragă
ochii lor aveau buzele roșii și întredeschise ca un sărut pătimaș
și trupul mai departe să treacă mi-am lăsat