sunt interzise staționările și trecerile
semnul cu ochiul și atingerile întâmplătoare
pot să-mi iau libertățile și să le duc cu mine
să le târăsc în cea mai mare viteză peste hârtoapele nopții
pot să duc cu mine copacii egali de pe margini,
șanțurile cu bețivii uciși în fluida lor fericire
pot să iau toate curvele cu fustele aurii înghețate sub vânătăile lunii
să iau bornele și gâștele și bicicliștii sticloși
umbrele și animalele de casă și înmormântările și nunțile
și drumul pot să-l iau cu tot sensul unic al mersului meu

dar nu pot să mă opresc nici o singură clipă că moare

îmi moare motorul de căutare

trec cu vederea peste sticla mată a conștiinței tale
nu văd nimic. de fapt mi-au crescut niște flori obișnuite în piept
de aceea tot înfloresc sub denumiri populare obscene
în fiecare toamnă mă ating de ea în treacăt și fug
dacă mai vine îi voi spune că sunt prea timidă când e vorba de anotimpuri
că mă fâstâcesc cumplit când e vorba să mor

dacă mai vine cândva chiar îi voi spune


atențiune!

semafoarele sunt de prisos până una alta mergem toți pe jos
avem de trecut peste unele resentimente
peste ochii scoși unul altuia peste tot felul de accidente
s-au lichefiat vorbele aruncate în urma noastră cu tot cu gură

oprirea e tot interzisă

drumul ia tot. mă declar învinsă. mă declar nulă.