Din munți bătrîni și din păduri mărețe
Se nasc izvoare, ropotind se plimbă,
Deprind pe rînd oceanica lor limbă
Și sunt în codri pustnici cîntărețe.

Spărgînd pin stînce albia lor strîmbă
Se legăn line și fac valuri crețe.
În drumul lor ia firea mii de fețe –
Aceleași sunt, deși mereu se schimbă.

Dar cu adîncul apei s-adîncește
În glasul lor a sunetului scară.
Devine tristă – rînduri-rînduri crește,

Păn’ ce urnindu-se în marea-amară
– Ca fluviu mîndru, ce-ostenit mugește –
Al tinereței dulce glas de mult uitară.

[1876]