când am pornit de-acasă alai fără cuvânt
duceam încet sicriul pe ulița-ngropată
sub marile troiene ce-s așezate-n vânt
și ger cumplit pe semne, cum n-a mai fost vreodată

cu lacrimile curse, pe fețe-ncremenite
noi ne târam agale spre marginea de sat
acolo unde lumea cu bocete ferite
l-o priveghea pe mortul ce-i dus la îngropat

ajunși cu-ntârziere, groparii mai zgârmau
în bocna de țărână adânc înțepenită
siliți blajin din vorbă de veri ce ajutau
să gate iute treaba vorbit și cuvenită

noi ne rugam acolo cu palmele lipite
părintele din carte să cânte a-nceput
litaniile știute din veacuri rânduite
crezând și el la rându-i că n-o să țină mult

de-un stat de om adâncă e gata săpătura
iar popa tămâiază, se-oprește din slujit
se-nchină-n zări și-nchide încet apoi scriptura
și mortul se coboară în loc de-acum sfințit

cu un colac sau jimblă și-o gură de rachiu
ce-am dat pomană lumii venită-n cimitir
m-am despărțit de tata și plec într-un târziu
plângând tăcut cu lacrimi ce-mi cad peste mundir