*a se citi versurile grupate câte patru în ritm muzical, iar celelalte să se recite in stil ‘paunescian’

E numai ceață
printre șiruri de oameni
A căror față
se-ntoarce în ei

De-atâta ceață
nici plânsul nu doare
Nu-i dimineață
și nici nu vrem să cântăm

Să plece ceața
Avem nevoie de soare
Vreau să-ți văd fața
să ne-mbrățișăm

E prea multă ceață și numai fărâme de oameni
iar timpul se-ascunde speriat printre noi
nu mai vrea să se rupă îmbrățișărilor fără de soare
A venit vremea să ne rugăm

Să vină vântul
Să ia cu el ceața
Soare s-aștearnă
Printre urme de noi

Haide măi vântule
Spulberă ceața
Și roagă soarele
Să-i umple pe goi

A venit vântul
și-a luat cu el ceața
A coborât soarele
veselia e-n toi

E vremea când soarele chipul și-arată
spre-a risipi teama ascunsă în noi
dar omul nu se-ndură să-și facă ceața să plece
e-așezată prea bine între umerii-i goi

Au trecut vânturile
n-a rămas decât ceața
E prea multă toamnă
în cristalul de noi

De prea multă ceață
vom stinge soarele
într-o dimineață
când vom uita să cântăm