obișnuiam să mă consider poet al facerii lumii
al scuturării întunericului de stele
mă fascina ideea întunericului pur
acoperă-ți buzele
tu nu-ți aduci aminte
tu nu știi te-am găsit în coșul în care adunam lumina
m-a atras felul cum ședeai între două flori
ascultai doar vivaldi
tu nu mă crezi
tu nu-ți aduci aminte
florile erau de cristal
și nu, nu erau facute de noi
tu nu mă crezi
era în tine ceva din anotimpuri
și am cules și am trimis
ascultă-mă tu nu erai femeie
inima ta ascundea începuturi
astăzi din ele au rămas doar diminețile
și apusurile
tu nu-ți aduci aminte nu erai decât în coșul meu

te-am dezbrăcat apoi de neființă
și fără ca dumnezeu să știe te-am strecurat pe pământ
iar eu
m-am lepădat de întuneric
și dintr-o viață netrecută de clipe
m-am grăbit la tine
să fim
a opta zi