Te-am privit la marginea unei sfere
cum sprijineai axis mundi,
prin ombilic îl sprijineai.
Cercuri concentrice te răsfirau,
toate drumurile duc la Roma
și toate cercurile spre centru
în puzderie de raze.

Bunicul te sfătuia
să-i numeri pietricelele din curte
să-ți cultivi răbdarea
și spațiul să-ți cultivi ;
(așa s-a inventat sintagma răbdare de piatră
și atunci s-a inventat și bunicul).

Te-am cunoscut ca pe o bilă
rostogolindu-se până la rotunjime,
iubită că s-a rostogolit,
neștiind că undeva o pândește un loc
unde să se oprească,
un colț ca un concediu de odihnă.

Vecinul a vândut în piață papagalul
pe care l-ai lăsat prin testament,
prea striga într-una
sunt la Roma! sunt la Roma!
și răspândea ambiguitate
în conceptia lui despre spațiu si timp.

Te-am recunoscut după forma orgasmului
și după moartea ta perfect rotundă
și după bunicul senil care aruncă pietricele
în vecinul care nu mai știe
încotro s-o apuce
nu știe.

E ora la care se lasă incertul
și ies să putrezească
stăpânii de papagal.