îmi aplec fruntea și ochii
apuc paharul cu mâna dreaptă
o voce îmi șoptește: stai
eu nu stau
ceva mă îmboldește
mă gâdilăstimulează
iau paharul cu mâna stângă
sunt pregătit pentru câteva libații demonstrative
un obiect oval ca o metaforă
s-a rostogolit sub masă_covor_pat
ca un ghem s-a rostogolit
ca argintul viu
mi-a rămas un capăt de ață colorată și veselă în mână
la marginea "de din"(spre) ochiul meu magic și verde pe jumătate închis
cum era la aparatele estonia cu picap pe care voi nu le știți
(n-ați apucat vremurile bune)
ridic paharul cu ambele mâini și spun:
zeule mare și bun al poeziei
primește acest pahar (înghit) gol
și
dă-mi o idee nouă și perfectă
să scriu și eu o poezie nouă și perfectă
să-i bag în boale pe toți cu talentu’ meu
desăvârșit

dar de unde ocazia asta de profundă sminteală?
sunt un poet cuminte
n-am scris măscări, n-am dat cu securea-n vers, n-am făcut rime din flori
poate doar uneori am provocat mârâitul zăvozilor tineri
și colțul lor m-a sângerat la glezne