măcar uite, spunea,
deschide cercul mai mult-
pe când ea
își uitase compasul plecat în volute-
nisipul frigea,
ba aproape topise lumina-ntr-un ciob

ești un slut, un milog,
fără s-asculte sfârâitul – sunt vie,
sunt rea,
mă amărâtule, coborâtule, doborâtule,
știu că ai vrea,
dar nu-mi ești nici măcar cât un bob
dintr-o mie,

căzătură de nimic mișcătoare,
mortăciune,
firescul mi-a luat firele și le-a căzut spre apus

oare
nu te vezi
ba chiar s-ar putea spune
că nici umbrele nu-ți sunt decât tropot de-ascuns
oare
chiar crezi
că e loc de tine-n cirezi
de oțel
unde mugetul e un ștreang,
unde clopotele suna la fel,
unde pulberea fină e-o perlă
vibrând cenușie prin dune
a mierlă cu ochi de vițel

dinspre iarnă
corăbii coborau țărmul spre valuri de rune

din ascuns în ascuns,
acum tac, să se-adune
trecerea soarelui prin sângele meu neajuns
toamnă,
lovește-mă, taie-mă, toarnă-

mă,
până-atunci nu pleca, nu veni, arca ta-n ger e,
până-atunci nu veni, nu pleca

noli tangere