Când arșița zilei de vară
coboară
Clopotul serii se lasă peste noi
amândoi,
Lacule.

Doar luceafărul de seară
îl străpunge
înfundându-și lancea în apa
din apropierea celuilalt mal.

Secera lunii caută prin cerneala apei
crapii ațipiți prin nămol.
Greierii țârâie în iarba de pe mal,
Hoarda broaștelor orăcăie mai domol…

Câți ani să am ?
Opt sau un secol ?
Am început sau n-am început școala?

Vocea mamei s-a stins de curând,
Tata a coborât de pe dealul cimitirului
și mă caută neliniștit prin boscheții de pe mal.
Din curtea casei noastre se aud vocile fiilor mei.

Oare m-am transformat în trestie legănătoare?
Atunci cine scrie aceste cuvinte?
Câte seri liniștite zac în oglinda ta, Lacule?
De ce încerc să mi le separ pe ale mele de ale tale?

Tu ești bogat, milionar,
Eu sunt sărac,un biet hoinar.
De ce-mi zic azi „ Ghiujule”?
De ce mi-au zis cândva „ Copile”?

Serile mele zac în tine
Liniștile tale dospesc în mine.