o singură întâmplare și ora se transformă
prinde straniu o piele de șarpe
mă privește
știe cum am fost cândva mușcată
nu am murit
doar câțiva sfinți m-au uitat
aveam o rană în cer deschis
netămăduită vreodată


înapoi am lăsat un pământ de duminică
peste care șarpele
să nu se mai târâie mișelește
ca în iarba bisericii atunci când
vede copilul pierdut
din mine
într-o altă parte a lumii


îngerul nu își mai poartă
secundele decât
în palma dreaptă a mamei