"Lacul a rămas un moment fără a spune nimic. Apoi, a zis: Plâng pentru Narcis...nu mi-am dat seama că Narcis era frumos. Plâng pentru Narcis pentru că, ori de cate ori, se apleca pe malurile mele, puteam să văd, în abisul privirii sale, reflexul propriei mele frumuseți".

Acesta este trupul meu-
străbătut de coridoarele morții-
privește-l(!), cum ai privi
ultimul scorpion,
sau...iarba culcata pe iarbă,
aceleași oase de văluri subțiri-
înfășurate-n mistere-
ghemuită-n adânc,
doamna cu 4 pătrare...

Acesta este trupul meu,
din ochiuri vârtejite de toamnă,
labirint cu aripi de frică
gata sa fugă,
fugăăăă...cu torțe aprinse pe urmele tale

"La moartea lui Narcis, Oreadele, au venit la marginea lacului de apă dulce și l-au găsit transformat într-o urnă de bocet amar. "De ce plângi?", îl întrebară ele;"Plâng pentru Narcis", răspunse lacul;"Iată ceva care nu ne miră deloc.Noi l-am urmărit degeaba prin pădure, tu erai singurul care îi putea contempla frumusețea."; "Narcis era așadar frumos?", a întrebat lacul;"Cine poate ști mai bine ca tine...doar pe malurile tale se apleca în fiecare zi.""

Morala:
În deșert bocancii se-agață în vârf de baț
Deținuții se lovesc cu tâmpla de rădăcina copacului mamă
Eu nu am trup,
Eu am o încrengătură de anemone risipte în culcușul de sânge:-
Jumătate Narcis, jumatate iubire

inspirată de:
Anatomia Fricii
> Narcis, între mit și psihanaliză
și Oscar Wilde