e târziu plânsul anemonelor iarna înfășoară parfum
în pumnii soarelui
îmi ninge azi a fărădetine
și dansez nesfârșit cu imprudența de a te fi trăit
într-un timp decojit


nu mai știu când ai întors sania inimii
spre neatinsul departe
nici copiii nu au atâtea iluzii
cum am eu când deschid ușa
unui străin


hai să sfârșim acest colind fără lacrimă
iubite
ia tu calea renilor o dată pe an
darul de mine
se destramă azi în artificii


de-aș fi fost sabină aș fi iubit urma ta
de murg sălbatec liber
galopând pentru totdeauna în zăpada
cuvintelor
fără întoarcere


rămân cea fără oglindă în cerurile ninse
descopăr doar o privire
pentru a-ți aminti cum se întâmplă
iarna în solitudine
ca un foc alb