de cate ori am chef sa ma pipai
(sa ma conving ca sunt viu)
dorina apare despuiata
intr-un tramvai
din san francisco
tramvaiul alearga cu pasi mari pe loc
ca in vis
eu dupa el
pana dispare dupa o colina
eu raman intre sine
cu rochia ei pe umar
capsuni si stele de mare pe fond verde china


de cate ori nu am chef de nimic
dorina se mi ghemuieste in plex
se face un fel de planeta marunta
un pulsar lenes
sau un fulger globular indispus
fara stralucire fara entuziasm
imi transmite telepatic
sunt alien
suflet din sufletul tau
carne din carnea ta
salveaza-ma
mai ai atata timp
sa gasesti elementul
veriga
(si imi arata cam cat negrul sub unghie)


cand nu voi mai fi
dorina va sta pe umarul meu
ca un corb cu aripile deschise
eu ma voi plictisi ingrozitor
imi voi aminti ceva nedefinit
ca si cum a fost altceva
ca si cum altceva
poate nu imi voi aminti nimic
iar el ne va spune pe fata
cam asta e
si e vesnic