azi roza sufletului meu
cu drag deja e dăruită,
unui păr roș` ce-un alizeu
îl mișcă-ncet, ca pe-o ispită.

ar trebui să cred că fata
cu părul roșu, viu, aprins,
de-o roză a fost dată gata
și să mai știu că am învins,

hotarele dintre iubirea
ce-n suflete părea să steie,
dar florii, nu i-a fost menirea
s-aprindă-n sufletu-i scânteie.

acum, privesc la roșia floare
și mă gândesc la părul ei
mișcat superb sub vânt de-o boare
ce-n suflet mi-aducea scântei.

mă consolez cu-o secundă
în care am văzut, uimit
cum firele-nveleau plăpândă,
roza ce eu i-am dăruit.

vor trece anii și firesc,
în carte voi ajunge, poate
acolo unde-ncremenesc
iubirile, ca flori presate.

târziu, o lacrimă fierbinte
mă va aduce iar la viață
iar fata-și va aduce-aminte
sărutul dat de dimineață